Marele Premiu al Italiei

Autor: Silviu Draganescu 09 sept. 2007 Formula 1
Marele Premiu al Italiei

Weekendul de pe circuitul italian a fost marcat din nou de scandalul de spionaj ce a fost cap de afiş pentru toate ziarele sportive, noile probe apărute ducând la redeschiderea cazului. Pentru Fernando Alonso a fost însă un weekend perfect, nefiind afectat de diversele zvonuri care au apărut în paddock . S-a impus în antrenamente şi în calificari, iar astăzi a plecat perfect în cursă, menţinându-şi locul după terminarea primului tur. De altfel, startul în sine a fost unul curat, fără probleme majore, doar Felipe Massa acroşându-l uşor pe Lewis Hamilton în primul viraj.

David Coulthard a suferit un accident în primele ture, ieşind spectaculos în decor şi impunând intrarea Safety Car-ului. Imediat după intrarea acestuia la boxe, Felipe Massa efectuează un schimb de pneuri, revenind pe circuit doar pentru ca în următorul tur să se retragă în garaj cu probleme la suspensia spate. Din plutonul celor fruntaşi, Kimi Raikonnen a încercat o strategie cu o singură oprire la boxe, reuşind pe moment să se situeze pe a doua poziţie, de unde a fost însă depăşit de Lewis Hamilton.

La finalul cursei, Fernando Alonso se impune fără probleme, micşorând diferenţa de puncte faţă de Lewis Hamilton la doar 3 puncte, britanicul terminând cursa pe locul doi. Podiumul este completat de Kimi Raikkonen, speranţele la titluri, pentru acesta si echipa lui, micşorându-se simţitor. Locurile 4 si 5 au fost ocupate, ca de obicei, de piloţii BMW, Heidfeld si Kubica, urmaţi de Rosberg şi Kovalainen. Pe ultima poziţie s-a situat Jenson Button, dublând numărul de puncte din clasamentul echipelor pentru Honda.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide